Blogul Statului

În fiecare zi ne uităm pur şi simplu unicul scop; acela de a zâmbi… Îmi verific gândurile la fiecare două secunde… da, sunt tot acolo, în adâncul minţii, se lovesc la fel ca şi întotdeauna de tavanul prea scund al imaginaţiei şi al viselor nespuse.  Cerul infinit e şi el la locul lui, îşi strânge rapid un sac plin ochi de nori şi o ia agale spre un alt omuleţ bântuit de fantomele tristeţii. În acest joc de-a viaţa înţelesurile nu îşi au rostul, iar sentimentele pentru noi sunt pure cuvinte… Aş rupe tăcerea dacă aş fi pentru prima dată arbitrul acestui joc fără sfârşit şi aş lăsa în urmă vorbele lipsite de viaţă, dar e adevărat, ne ascundem în spatele gândurilor; suntem şi vom fi pentru mult timp de acum încolo naufragiaţi ai cuvintelor. Tainele se ascund în spatele perdelelor trase, sunt pitite în geam de veacuri întregi, prăfuite de vreme şi amorţite de nemişcare, îşi aşteapta cu o încredere vagă exploratorii… Dar printre cuvintele mele îmi găsesc totuşi şi gesturile, nebănuite de unii sau plăcute de alţii… Nu mă pot rezuma la cuvinte pentru a mima vocea inimii. Acţiunile ne trădează, iar visele acestea de-o secundă neterminată încă ne trezesc pofta de conversaţii lungi, nesfârşite…

Ti-a placut? Trimite pe Facebook